Arta Scrierii - De la Simboluri Antice la Caligrafia Modernă

1. Scrierea sau scrisul reprezintă un sistem de comunicare socială cu ajutorul unor semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate sunetele sau cuvintele unei limbi. De-a lungul istoriei se poate vorbi despre mai multe feluri de scrieri. Fiecare scriere a avut la bază o reprezentare figurativă, adică omul descria realitatea prin scrieri pictografice, care erau o serie de simboluri grafice convenționale. Într-o primă fază mesajul desenat nu corespundea formelor vorbirii. Însă în următoarea etapă, cea a scrierii ideografice, imaginea sau semnul grafic, nu numai că desemna obiectul în cauză dar și cuvântul cu care putea fi asociat. Mai târziu, din nevoia de a reprezenta cuvinte care nu puteau fi sugerate prin imagini, a dus la apariția așa numitei fonetizări al cărui principiu a constat în atribuirea de valori fonetice semnelor, dezvoltându-se astfel, complexe sisteme de vorbire.
2. Pictograme, cuneiforme și hieroglife: Primele sisteme de scriere au apărut în Orientul Apropiat, cele sumeriene, descoperite în sudul Mesopotamiei (circa 3100 î.Hr.) În tăblițele descoperite la Uruk se vede clar, trecerea de la pictograme la cuneiforme. În scrierea egipteană vedem aceleași transformări de la pictorgrame la hieroglife. Grecii vor fi ulterior primii care vor pune bazele scrierii alfabetice. În Roma Antică s-a practicat așa-zisa scriere capitală, formată din litere majuscule în special pentru inscripții pe piatră sau metal, despărțind cuvintele unele de celălalte prin puncte. Romanii sunt primii care au folosit stenografia.

2. EUROPA – Evul Mediu latin. Acum apare, undeva din secolul al XI-lea, despărțirea cuvintelor prin spații albe. De asemenea se folosea ca suport al scrierii pergamentul, care rulat în foi lungi se numea volumen, de unde se trage cuvântul volum de azi. În scrierile medievale se întâlnesc mai multe feluri de caractere: capitalele pătrate – care erau litere elegante, având forme regulate, simetrice, capitalele rustice – care erau mai rotunjite și mai puțin îngrijite. Se mai foloseau capitalele rustice actuare, care se regăseau în redactarea documentelor publice și capitalele cursive, care apăreau în manuscrise pentru notații lapidare, rapide. Începând cu secolul al V-lea se introduc și minusculele care se dezvoltă în Italia în statele nou create. Astfel avem minuscule lombarde, în Spania avem minuscule vizigote (secolele VIII- XII), iar în Franța prin secolul al VII-lea avem minuscule merovingiene, iar după urcarea pe tron al lui Carol cel Mare se vor folosi minusculele carolingiene. Apoi intrând în perioada gotică se nasc și minusculele gotice.

3. Scrierea chirilică. Cuprinde două etape: cea a alfabetului glagolitic (care este primul alfabet slav) care are la bază scrierea minusculă greacă din secolul al IX-lea. Însă a avut o existență scurtă, datorită faptului că nu era practică, în secolul al X-lea fiind înlocuită de scrierea chirilică. Chiril – sau Constantin pe numele laic – a fost un misionar grec trimis de Imperiul Bizantin în Moravia, fiind cel de la care își primește numele scrierea chirilică. Aceasta s-a dezvoltat undeva începând cu secolul al IX-lea. Alfabetul chirilic a fost folosit și în Țările Române, mai ales la cărțile de cult.

4. Scrierea chineză. În China s-au folosit la scriere penelul și cerneala, la fel ca în Egipt, fie pe materiale moi cum ar fi, mătasea sau uneori pe materiale mai neobișnuite cum ar fi oase, pe bronz sau chiar carapace de broască țestoasă.Primele inscripții cu scriere chineză datează încă din 1500 î.Hr. prezintând un sistem de ideograme diferit din punct de vedere grafic de cele din Mesopotamia sau cele din Egipt. În primele stadii ale scrierii chineze au avut loc numeroase schimbări și diferențieri în forma semnelor.

5. Scrierea arabă. Alfabetul arab este un sistem de scriere utilizat de numeroase limbi din Asia și Africa, printre care araba, urdu și persana, fiind ca număr de utilizatori, al doilea alfabet din lume, după cel latin. Scrierea arabă este derivată dintr-o formă cursivă a alfabetului nabatean, fiind creația creștinilor din Hirah secolele IV-V e.n. Odată cu expansiunea islamului, acest alfabet a fost adoptat de numeroase alte limbi, chiar și nesemitice, printre care: persană, urdu,paștună, malaeză, hausa, mande, swahili, brahui, punjabi, kașmiriană, sindhi, uigură, kazahă, kirghiză, azerbaidjană, kurdă. Limba turcă a folosit acest alfabet până la reformele lui Kemal Ataturk. Scrierea arabă este o scriere legată și cursivă. Literele au forme diferite în funcție de context (în funcție de poziția lor în cuvânt: formă izolată, formă inițială, mediană, finală).

6. Scrierea mayașă. Există un alfabet de 800 de hieroglife mayașe. Scrierea maya are în jur de 550 de semne sau glife care reprezintă cuvinte întregi și în jur de 150 de semne care reprezintă silabe. Au fost, de asemenea, identificate aproximativ 100 de hieroglife care reprezintă numele unor locuri și numele unor zei. Aproximativ 300 de hieroglife au fost utilizate în mod obișnuit. Exemple de scrieri au fost găsite, sculptate în piatră și pe scoarță de copac, lemn, jad, ceramică, și în câteva manuscrise din Mexic, Guatemala și Belize. Multe silabe pot fi reprezentat printr-un simbol. Scrisul se regăsește de obicei în coloane verticale – pereche care se lecturează de la stânga la dreapta și de sus în jos într-un model în zig-zag.

Astăzi arta caligrafiei sau arta redării literelor într-un mod cât mai elegant și armonios este la mare căutare. Tehnicile din ziua de azi permit numeroase exprimări, pe o multitudine de suprafețe. Iată câteva imagini cu exemple de artă caligrafică: