Istoria ilustrației de carte și a benzilor desenate

Ilustrația de carte este o artă veche asemeni cărților, fiind o tehnică grafică. La început pagian era pictată manual pe hârtie sau pergament. Ideea de a transpune vizual un text datează din perioada antică dar, i s-a acordat o atenție deosebită doar în Evul Mediu odată cu apariția manuscrisului inluminat

Ilustrația apare de cele mai multe ori pe pagină alăturată textului, însă poate fi așezată și în mijloc sau sub text. Ea este tot timpul în raport cu ”povestea” scrisă în cuvinte. Ilustrația este narativă și interpretează narațiunea prin ochii și imaginația celui care a creat-o. Pentru realizarea acestor ilustrații se folosesc instrumente speciale de trasare a liniei sau mai nou cu ajutorul programelor de prelucrare a imaginii pe calculator.

ISTORIC:

În Grecia Antică avem printre primele texte ilustrate cum ar fi cele ale lui Virgil și Iliada lui Homer.

În Evul Mediu multe dintre teme au fost reluate din Antichitate. Ilustrațiile in această perioada nu sunt în mod necesar separate de text.

În secolul al XV-lea apar primele serii de cărți reprezentând scene religioase. Tehnicile folosite la redarea acestor ilustrații se dezvoltă și ele , xilogravura (din greacă xylon – lemn, reprezintă arta de a grava lemnul și rezultatul ei, reprezentat de gravură în lemn) se ameliorează, iar în această perioadă se inventează gravura în cupru de mici dimensiuni. Tehnica xilogravurii a fost folosită pentru a face cărțile populare, vândute de către colpotorii din Europa secolului al XVII-lea și al XVIII-lea. Cărțile de colportaj arătau ca niște fascicole mici de legende antice, povești populare, almanahuri, cântece de gesturi, care erau ilustrate grosier.

Odată cu descoperirea gravurii în lemn cu fibra în picioare, aceasta fiind mai rezistentă, a permis imprimarea simultană a textului cu imaginea, pagina având astfel, armonie între text și imagine, dar și o mai mare finețe și detaliere.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, litografia permite imprimarea operelor în culoare. Ilustrația de carte pentru copii câștigă în această perioadă o oarecare autonomie, mai ales în Marea Britanie.

În Franța, artiștii devin conștienți de impactul imaginii și de influența pe care ea o are asupra spiritului copilului. În această perioadă editorul Pierre-Jules Hetzel lansează prima colecție de carte pentru tineri. Apar tot acum și primele benzi desenate. Cinematograful , televiziunea antrenează dezvoltarea culturii imaginii, iar cercetările în materie de psihologia copilului, vor determina autorii și editorii să diversifice paleta de exprimare, spre estetic și realism, dar și spre simplificare. Spre mijlocul secolului al XX-lea se militează spre expresivitate și estetică, încurajându-se creativitatea foarte mult în acest domeniu. Se formează pretenții cu privire la format, punere în pagină, formă grafică.

Banda desenată sau BD

Ea se naște deodată cu ziarul și ilustrația de carte, Rodolphe Topffer fiind cel care le-a invetat la începutul anilor 1830. Narațiunea este încadrată în căsuțe speciale pentru text, pentru fiecare acțiune și pentru fiecare personaj. Astfel, când citești o bandă desenată poți să vezi derularea întregii acțiuni. Ilustrația este o sinteză a textului, o narațiune care trebuie ilustrată. Prezentarea acestuia se făcea în diverse moduri: pe planșe, ilustrații de format mic, albume etc.

În Statele Unite sunt popularizate la sfârșitul secolului , ele apar în jurnalele americane sub denumirea de strip sau Comic-strip, iar mai târziu, pe măsură ce numărul paginilor crește, se v-a naște Comic book-ul. Din America ele se vor râspândi în întreaga lume sub alte denumiri.

Alcătuirea benzilor desenate:

Onomatopeele sunt prezente și ele în bulele de text fiind cuvinte sau simboluri reprezentând sunete, o acțiune, un gând prin imitarea fonetică, grafică sau simbolică. Benzile desenate se prezintă sub forma unor planșe, care la rândul lor sunt o suprapunere de benzi. Autorul numerotează de obicei discret planșele. Un album este format din planșe care povestesc o narațiune, ele aparțin unei serii.

Etapele execuției unei benzi desenate simple:

Pasul 1. Ideea. În general artiștii de benzi desenate au câte un caiet de schițe unde își desenează primele idei, impresii, personaje , obiecte.

Pasul 2. Schițele primare și alcătuirea planșei. Aceste schițe se execută în creion cu mină mai moale (aproximativ 2B, dar depinde de fiecare), se trasează contururile fiecărei casete (vinietă) pentru a alcătui o planșă,se desenează personajele, se execută bulele de text.

Pasul 3. Desenul în tuș. Care presupune două variante, una este intervenția direct peste creion, iar a doua ar fi cu hârtia de calc așezată deasupra desenului pe care se va trasa conturul în tuș.

Pasul 4. Ștergerea creionului.

Pasul 5. Prelucrarea digitală și colorarea. Deoarece calculatorul face o treabă mult mai rapidă, desenele ajunse în etapa finale (adică fiind trasate cu tuș), se scanează și se prelucrează cu ajutorul programelor informatice. În trecut colorarea se făcea cu pensula și aerograful. Coloristul trebuia să definească luminile și umbrele, respectând deasemenea continuitatea culorilor de pe parcursul planșelor.

Banda desenată – etapa finală.