Arta stradală și graffiti - De la rebeliunea urbană la expresia artistică globală

Grafitti-ul în forma pe care o cunoaștem astăzi, are o istorie relativ recentă, reușind să atingă aproape toate colțurile planetei. Denumirea de grafitti este derivat din cuvântul italian sgraffo, care înseamnă zgârietură. Zgârieturile pe pereți se regăsesc încă de la începuturi, când omul zgâria pe pereții peșterilor, apoi în Grecia Antică existau zgârieturi pe vasele de lut, iar la Pompei s-au descoperit chiar zgârieturi electorale și desene pe pereți.

În 1904 s-a lansat prima revistă care s-a ocupat de grafitti-urile din toalete: Anthropophyteia. Mai târziu, în Cel De-al Doilea Război Mondial, naziștii scriau pe pereți pentru a-și alimenta mașinăria propagandistă, grafitti-ul fiind important și pentru mișcările de rezistență, ca mijloc de a-și face publice protestele în fața opiniei publice. În timpul revoltelor studențești din anii `60-`70, protestatarii și-au făcut publice opiniile prin postere și cuvinte pictate.

Grafitti-ul actual s-a dezvoltate spre sfârșitul anilor `70, în New York și Philadelphia, unde artiști precum Taki 183, Julio 204, Cat 161 și Cornbread își pictau numele pe ziduri sau în stațiile de metrou din jurul Manhattan-ului.

Se pare că compoziția de culturi a New York-ului, de la mahalalele din Harlem și strălucirea Broadway-ului au fost un teren fertil pentru artiștii de grafitti. Cornbread de exemplu a devenit faimos când și-a pictat tag-ul (semnătura unui artist de grafitti) pe un elefant de la zoo.

La început artiștii își foloseau numele adevărat sau porecle, însă la scurt timp au început să apară primele pseudonime. Cu timpul, artiștii de grafitti au început să-și caute alte feluri de a-și promova arta, astfel tag-urile s-au făcut din ce în ce mai mari, până când au apărut pe primele trenuri din New York.

Pe la începutul anilor `80, fenomenul graffiti a început să apară și în orașele europene, mai ales în Amsterdam și Madrid, unde acesta a avut ca rădăcini fenomenul punk, iar odată cu apariția hip-hop-ului s-a lansat scena de grafitti europeană.Ulterior arta grafitti s-a răspândit și în Asia și America de Sud, ajungând la standarde ridicate.

Dacă la început stilul new-york-ez era centrat pe deformarea literelor, existând mai multe stiluri cum ar fi: blockletter-ul lizibil, wildstyle-ul deformat și contorsionat, cunoscutul bubble style și 3D-ul.

Spray-ul este unealta tradițională a grafitti-ului, însă în zilele noastre gama de materiale s-a lărgit considerabil – de la vopsea acrilică, la aerograf, cretă cerată, postere, stickere, iar apoi avem tehnica stensil care este tehnica folosirii unui șablon.

Astăzi s-a ajuns la formarea grupurilor de grafitti, care merg de la reprezentarea diferitelor figuri comice până la fotorealism. Logo-urile și grafitti-ul iconic sunt specializate în embleme cu impact vizual puternic și figuri pe măsură. Artiștii grafitti din ziua de azi, preferă să se distanțeze de acest cuvânt, fie pentru că el nu mai este contemporan, fie pentru că invocă imagini legate de vandalism și deteriorare. Ei preferă să-și eticheteze lucrările drept artă cu aerosol, post-grafitti, neo-grafitti sau artă de stradă.