Natura culorilor

Cu toate că nouă, oamenilor, lumea ne apare colorată, trebuie să admitem totuși faptul că simfoniile cromatice nu sunt altceva decât senzații. Potrivit legilor fizicii, lumea este necolorată și doar o parte din viețuitoare și noi oamenii o vedem colorată. Culoarea este, deci, o senzație și nu un fenomen obiectiv, independent de om, ea neavând o existență proprie, nefiind o proprietate a lucrurilor cum ar fi o pigmentație. Astfel în momentul în care vorbim despre un obiect colorat trebuie să ținem cont de trei noțiuni distincte:

• razele de lumină;
• suprafața obiectului;
• ochiul nostru.

Putem, astfel concluziona – culoarea este o realitate subiectivă generată de cei trei factori enumerați anterior.

Când vorbim despre culori, la prima vedere pare că vorbim toți aceeași limbă, însă în realitate, culorile în jurul nostru pot fi de două feluri, lumină (culori spectrale) sau pigmenți (culori pigmentare). Fiecare grupă are alte culori de bază, iar amestecul care rezultă diferă la fiecare grupă.

1. Culorile pigmentare sunt cele folosite de pictori, preparate din pigmenți. Culorile primare fundamentale, sunt cele bine știute: roșu, galben și albastru, iar cele secundare, derivate din primele: oranj, verde și violet. Perechile de complementare sunt: rosu-verde, galben-violet, oranj-albastru

Amestecurile culorilor pigmentare sunt cunoscute mai ales pictorului din practica paletei. Ele pot fi de două feluri:

- unul optic (sau aditiv), unde culorile juxtapuse sunt percepute la nivelul retinei. Astfel de amestecuri se regăsesc în lucrări precum cele de mozaic, pictura pointilistă, rasterul colorat din tipografia veche, etc.

Print Master Detaliu Mozaic pavimentar sec al VI-lea George Serat Marele Palat din Constantinopole Studiu pentru “Le Chahut”1889-1890 Galeria Courtauld, ,Londra

- celălalt fizic (sau substractiv) produs de amestecarea pigmenților înainte ca razele colorate să ajungă la retină. Amestecul fizic se poate face fie prin melanjul culorilor, fie prin suprapunerea unor glasiuri transparente sau semitransparente.

2.Culorile spectrale sunt lumini colorate sau culori-lumină. Observăm la ele schimbări de substanță și denumire. Culorile primare sunt aici: roșu- vermillon, verde- gălbui și albastru-violet (ultramarine), iar culorile secundare, care rezultă din primele, sunt: galbenul, albastrul-verzui (cyan sau turcoaz) și violetul de Magenta (mai cunoscut ca purpuriu sau ciclamen). Perechile de complementare în acest caz sunt: roșu-vermillon cu albastru-verzui (cyan), verde gălbui cu violetul de Magenta (purpuriu), galbenul cu albastrul violaceu.

Amestecul culorilor spectrale poate fi făcut și el în două feluri: prin adiție și substracție.

Primul dintre ele cel de adiție se realizează direct pe retină, fiind numit și optic. Dacă se suprapun cele trei culori primare, se recompune lumina alba. Același lucru se întâmplă și dacă cele trei culori sunt doar juxtapuse și sunt privite de departe, însumându-se pe retină, creând efectul optic de alb. Acest amestec se poate vedea cel mai bine atunci când pe trei proiectoare se pun sticle colorate în culorile primare, iar amestecul se face proiectându-le pe un ecran alb.

Amestecul substractiv (sau prin sustragere) se produce înaintea momentului în care razele de lumină ajung la retină. Și acest amestec se poate cel mai bine demonstra folosind de data aceasta un singur proiector pe care se montează sau suprapun una peste alta toate cele trei sticle colorate. Proiectându-le pe ecranul alb se va obține culoarea neagră.

Întâlnim astfel de exemple de amestecuri în: televiziunea în culori (amestecul aditiv), iar amestecul substractiv se regăsește în diferite proiecții de scenografie, jocuri de lumini colorate pe apă, etc

Fernand Leger, un mare creator spunea cândva în prima jumătate a secolului trecut că : ”niciodată lumea nu-a fost atât de colorată ca azi” , afirmație care a rămas valabilă până în prezent. Astăzi suntem bombardați de culori și uneori chiar agresați de ele, nu întotdeauna știm cum să le decodăm și adesea reacționăm la întâmplare.