Pictori Români Celebri – Nicolae Grigorescu

Nicolae Grigorescu (n.15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița, d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. G. Oprescu scria despre el că a fost “independent de impresionişti, printre primii pictori care-şi dau seama de valoarea calitativă a unei picture clare luminoase, executate direct, în faţa motivului”, (N. Grigorescu, Ed. Meridiane, Bucureşti 1961, vol I, p.128). Pentru arta plastică din România, Grigorescu este cel care trezeşte interesul artiştilor pentru natură, care dezvoltă plein-air-ul şi exploatează magistral lumina, transformându-le în elementele esenţiale ale picturii. Pictura impresionistă a lui Grigorescu are desigur un caracter personal – datorită unei tehnici proprii, depăşind în valoare şi originalitate ceea ce considerăm a aparţine şcolii de la Barbizon. Cu o îndrăzneală calmă, insolită pentru cultura secolului al XIX –lea, el a lichidat istoricismul şi tradiţionalismul picturii neoclasice şi religioase, a dispreţuit vehemenţa sentimentală, a alungat umbrele şi palorile luminii. El priveşte cerul cu atentă sensibilitate, descoperă norii în infinita lor varietate de forme şi nuanţe. Pictează transparenţa aerului, subtilităţile de griuri.

„Şcoala de la Barbizon, prin importanţa acordată peisajului devenit din decor, subiect majestuos, capabil să puna la încercare rafinate calităţi de meşteşug şi viziune plastică, a însemnat pentru pictorul român legitimarea înclinaţiei sale de a surprinde şi de a se cufunda totodată în miracolul realităţii înconjurătoare.” (Literatură şi pictură, autor***, Ed. Albatros, 1983, Bucureşti, p.79)

După întoarcerea în ţară el reuşeşte, în opera sa, să îmbine perfect calităţile tehnice dobândite, cu o viziune plastică specifică folclorului, înclinată spre contemplarea echilibrului, dar şi a infinităţii spaţiului, spre armoniile blânde de culori şi feerie. Astfel, peisajul de ţară şi în general tematica ţărănească dobândesc un loc important, chiar primordial. Satul românesc va regăsi în impresionism imaginea cea mai cuprinzătoare şi mai realistă. Grigorescu a acordat, de asemenea, un mare loc figurii umane, portretului, compoziţiei istorice, facând din ele documentele cele mai autentice ale secolului al XIX-lea.

El a relevat, într-o viziune optimistă frumuseţea fizică şi morală a ţăranului român, integrat mediului său de viaţă (Ţăran de la munte, Ţărancă voioasă, Ţărancă tânără, Cioban). Alexandru Vlahuţă l-a numindu-l: “rapsod al pământului nostru.”

Varietatea tipurilor din pictura lui Grigorescu este întregită de lucrări ca Mocanul, în care personajul masiv, monumental, cu chipul îngândurat şi dârz, este una dintre cele mai autentice redări ale ţăranului de la munte sau ca portretul caricatural al aşa-numitului Vechil. Grigorescu a reflectat, la un nivel neatins în pictura românească de până la el, viaţa oamenilor simpli. În tablourile care reprezintă casele mizere din marginea satelor (Coliba, Bordei, Târlă părăsită, Ţăran pe prispă), el a redat cu o vădită nuanţă critică imaginea traiului ţăranilor săraci . De-a lungul întregii sale activităţi a cultivat cu deosebită măiestrie portretul, în pictură şi în desen, dovedind un excepţional talent în transpunerea psihologiei individuale şi sociale a modelelor sale (ex. Portretul marelui ban Năsturel Herescu; seria portretelor de evrei, portrete delicate de femei sau portretul-compoziţie Amatorul de tablouri).

Opera sa a legat strâns arta de popor şi a avut un rol decisiv în formarea marelui pictor Ion Andreescu, o puternică influenţă stimulatoare asupra artiştilor de frunte din acea vreme şi generaţiile următoare, precum şi asupra formării interesului pentru artă în marele public.