Pictura în ulei: Tehnică atemporală și măiestrie artistică

Vom vorbi in acest articol nu doar despre materialele necesare acestei tehnici (pictura in ulei), ci și despre avantaje și dezavantaje, precum și procedeele executării acesteia.

Generalități:

Nu putem știi cu exactitate data apariției acesteia, dar ea s-a impus ca tehnică spre sfârșitul Evului Mediu, în țările din Nordul Europei. Pictura în ulei a fost cunoscută deopotrivă de frații Linbourg, cât și de frații Hubert și Jan van Eyck, aceștia din urmă contribuind la înbunătățirea ei.

În cartea sa Pictura în ulei , Liviu Lăzărescu enumeră o parte din avantajele tehnicii:

• „Strălucirea culorilor de ulei – infinit nuanțate, asociate cu transparența și profunzimea, creând efecte superioare altor tehnici;
• Materia colorată poate fi dirijată variat, de la pelicule foarte subțiri la glasiuri, la demi-paste semitransparente și la paste opace, facilitând exprimarea celor mai diverse temperamente;
• Sicativitatea convenabilă, creează răgazul ca lucrarea să poată fi modelată în voie pe umed sau uscat;
• Revenirile pe uscat sunt posibile fără riscuri privind durabilitatea operei;
• Sunt abordabile dimensiuni foarte variate, de la miniaturi, la ample lucrări cu caracter monumental.”

Trebuie să ținem cont însă, în același timp și de o serie de dezavantaje, pe care le parcurgem, tot de la Liviu Lăzărescu:

• „uleiul încorporat în culori (tocmai uleiul care este elementul definitoriu al procedeului) are tendința să se întunece, tendință accentuată de eventualele „ingrediente”pe care le conține (…) păstrarea îndelungată în tuburi a culorilor, poate provoca râncezirea (acidularea )uleiului;
• Suprapunerea straturilor nu se poate face la întâmpare, trebuind respectate două reguli: „gras peste slab” și „închis peste deschis”;
• Pastele de ulei se usucă lent (…)impunând un răgaz prea mare între două reluări, intervalul optim de uscare a unui strat intermediar este de circa două săptămâni, răstimp care nu poate fi respectat de artistul modern;
• Suprapunerile pe proaspăt și semipoaspăt sunt periculoase, apar dizolvări ale deșeurilor, matizări, întunecări, craclări;
• Matizările care apar în timpul lucrurlui necesită aplicarea unui verniu de retuș;
• Diluantul prea gros întunecă pasta, iar cel prea slab o face friabilă;
• Există impedimente în relația stratului de culoare cu grundul (prea puțin sau prea mult absorbant) ori cu suportul, riscurile curente sunt întunecări, craclări, desprinderi;
• Lipsa de flexibilitate a pastei picturale bine uscată, o face casantă;
• Materiile străine introduse uneori în pastă, cum ar fi nisipul, ipsosul, etc nu aderă la ea, totul finalizându-se prin desprinderi, alterări chimice, cromatice sau tonale;
• Pictura în ulei este sensibilă la acțiunea mai multor agenți externi – lumina excesivă, întunericul, umiditatea, aerul poluant.”

Materiale

Unul din avantajele picturii în ulei este diversitatea suporturilor pe care se poate lucra, fiind un adevărat atuu pentru începători. Se poate , astfel, picta pe suport de hârtie, carton, placaj, P.F.L., lemn, pânză, metal, sticlă, piatră, etc., cu condiția ca aceste suporturi să fie grunduite, pentru a împiedica absorbția liantului din pastele colorate. Datorită acestui grund se va vedea în timp atât meșteșugul artistului, cât și durabilitatea și rezistența creației.

Uleiurile recomandate pentru pictura în ulei sunt uleiurile vegetale sicative: uleiul de in, nucă, mac. Puterea lor de sicativare determină întărirea straturilor de culoare.

Verniurile ar putea fi definite ca niște prduse fluide cu proprietăți de solidificare, ce formează un strat translucid, după ce este aplicată peste pictura finalizată și bine uscată. Ele pot fi de mai multe feluri:

• Verniul de pictură care îmbogățește liantul culorilor;
• Verniul de retuș care se folosește la hrănirea și impregnarea culorii sărăcite;
• Verniul izolant care evită pătrunderea unor elemente nedorite;
• Verniul final care controlează strălucirea și se constituie ca o protecție finală a picturii;

Pensulele se știe sunt cele cu părul de porc, aspre, care se găsesc în comerț, fiind de culoare albă sau bej deschis, plate sau rotunde.

Procedeele picturii în ulei:

Pictura în straturi – este poate cea mai veche metodă. Eboșa este prima etapă și constă în indicarea principalelor zone ale tabloului în culori sumare, lucrată spontan, urmărind construcția compozițională a desenului. Al doilea strat se aplică doar după o semiuscare și ținând cont de regula de gras pe slab și închis pe deschis.

În Franța secolului al XVIII-lea eboșa era executată în laviu folosind doar tonuri de alb și negru denumit grisaille sau cu diferite tonuri ale aceleași culori (brun , roșu englez, etc.)numit camaieu, subliniind reliefurile și luminile cu alb.

Frotiul este un procedeu al picturi în ulei care constă în ușoare treceri între elementele compoziției, realizate cu ajutorul unei pensule uscate aspre, încărcate ușor cu culoare, spre a obține zone diafane, cu precădere în reprezentarea apei, cerului, norilor, fumului;

Pictura în ulei cu glasiu face tușele de culoare să arate mereu prospete, eboșa se execută în întregime în culori deschise și tonuri luminoase.Această tehnică presupune îndemânare și timp, priceperea și răbdarea dozării straturilor de culoare, cât și diluțiilor necesare glasiului. Aplicarea glasiurilor se face cu pensule moi, simple într-un singur strat sau două. Astăzi se practică din ce în ce mai rar.

Pictura alla prima este dintre toate cea mai modernă. Cere în primul rând talent, multă pricepere și îndemânare și o bună cunoaștere a materialelor și tehnicii de lucru. Petele de culoare sunt juxtapuse, într-un mod rapid și spontan și mult simplificat, decât celelalte metode. Culorile se pot aplica direct cu pensula sau cuțitul de paletă în pete, linii, puncte, tușe fragmentate, straturi subțiri sau paste groase.

Procedeul ca și acuarela este o metodă ce presupune în primul rând un suport grunduit în alb și bine uscat. Culorile se subțiază doar cu terpentină, se aplică ca și la acuarelă, fră a folosi în amestecuri albul, lasând să transpară doar albul suportului.

Tehnica picturii în ulei, a permis întreruperea și reluarea lucrului chiar după mai multe luni de la executarea eboșei (Leonardo da Vinci, Tițian procedau așa). Se recomandă păstrarea acestor picturi în încăperi luminoase și aerate și evitate spațiile închise, umede și întunecoase, care duc la întunecarea culorilor sau îngălbenirea lor